Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați are o nouă conducere


Astăzi, 24 februarie 2020, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în cadrul ședinței festive a Senatului, a avut loc semnarea contractului de management între Senatul Universității și noul Rector al instituției pentru perioada 2020-2024.

Începând din data de 22 februarie 2020 a intrat în vigoare mandatul de Rector al domnului prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, în conformitate cu Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3041 din 15.01.2020.

Tot astăzi, noul Rector al Universității a prezentat în plenul Senatului echipa de prorectori, după cum urmează:

Bărbuță-Mișu Nicoleta – prorector management financiar și strategii administrative
Bichescu Cezar-Ionuț – prorector relații internaționale și extensiuni universitare
Mereuță Elena – prorector activitatea didactică și asigurarea calității
Opreanu Dragoș Alexandru – prorector management resurse umane și juridic
Stanciu Silvius – prorector activitatea de CDI și parteneriatul cu mediul economico-social
Vlad Ciprian – prorector strategii universitare și parteneriatul cu studenții.

Mulțumim echipei care a condus până acum Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Succes noii echipe în nobila misiune asumată pentru următorii patru ani!

www.ugal.ro

1 gând despre „Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați are o nouă conducere”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s