Târguri educaționale „Student#UDJG” în șase județe din sud-estul României


Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați începe, în luna aprilie, o amplă campanie de promovare a ofertei educaționale pentru admiterea din acest an. Din 5 aprilie, UDJG, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene, instituția de învățământ superior va organiza șase Târguri educaționale „Student#UDJG”, cu prezență fizică, destinate elevilor de la colegiile și liceele din județele Brăila, Vrancea, Buzău, Tulcea, Ialomița și Galați.

La aceste târguri, liceenii vor putea face cunoștință cu profesorii și studenții celor 14 facultăți, vor vedea experimente și vor participa la concursuri, vor afla care sunt programele de studiu și specializările scoase la concurs la admiterea din acest an, dotările din “Campusul Al. I Cuza”, oportunitățile în carieră și posibilitățile de angajare pe care le oferă studiul în cadrul UDJG. În plus, cei interesați pot afla despre licența a II-a, programele de conversie, oferta educațională a universității la nivel de masterat și doctorat, programele postuniversitare de formare și dezvoltare profesională, cursuri de perfecționare pe care UDJG le organizează.

„Așteptăm să ne întâlnim cu tinerii dornici să studieze, să își lărgească orizonturile, vrem să le arătăm ce avem mai bun, să îi atragem la Universitea „Dunărea de Jos” din Galați, unde se face performanță educațională și se pun bazele unor cariere solide”, a declarat prof. univ. dr. ing. Silvius Stanciu, Prorector UDJG, responsabil cu organizarea acestei campanii de promovare.

Întâlnirile cu viitorii studenți se vor desfășura după următorul grafic: Brăila – 5 aprilie, Focșani – 7 aprilie, Buzău – 12 aprilie, Tulcea -14 aprilie, Slobozia -3 mai și Galați – 5 mai.

Târgurile educaționale „Student#UDJG” se înscriu în proiectul „Parteneriat pentru performanță universitară”, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, alături de Inspectoratele Școlare Județene și instituțiile din învățământul preuniversitar.

Articol preluat de pe ugal.ro

1 gând despre „Târguri educaționale „Student#UDJG” în șase județe din sud-estul României”

Lasă un răspuns la Târguri educaționale „Student#UDJG” în șase județe din sud-estul României — Mihai Crețu 🇷🇴 – Maluri de Prut Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s